CA ACUM 20 DE ANI

DURERE EXTREMĂ

Pleacă de unde ai venit. Și ia-ți cu tine umbra grea.
Du departe aceste clipe surde.
Ia-ți adio de la viață.
Ridică vălul de cenușă
ce-ți acoperă ochii incolori.
Nu mai crede în nimic.
Nu-ți mai umple timpul cu goluri.
Ridică mâna spre tâmplă și privește cerul,
Doar așa vei putea perpetua specia.
Acoperă-ți fesele murdare de mâini străine,
Smulge-ți sânii care-ți distrug armonia corpului,
Picioarele sunt pentru umblat, pentru ascultat,
Iar mâinile au fost inventate disimulat.
Crezi că reprezinți ceva, că ești totuși undeva
o entitate, că-ți ești stăpân.
Ești doar o nereușită invenție a nimănui.
Crezi că știi cât să poți înțelege pentru tine
Și ai vrea să nu cazi în abisul gândurilor proprii.
Nu-ți mai ajunge acum răsăritul pentru a continua.
Să lupți, o știi, e o mare idioțenie,
Să te predai e una și mai mare,
Să rămâi atemporal, încremenit
Și să te pedepsești pentru inacțiune,
pentru ignoranța la care ne condamni.
Ești prea mut și prea rece
Ești prea departe de adevăr și minciună.
Te descoperi, cică,
dar tu știi că doar te acoperi
cu o mare și groasă mușama prăfuită.
Ți-ai pierdut gustul și pipăitul,
Iar sensibilitatea ți s-a rătăcit
printre frunzele moarte de toamnă.
Afli că de fapt ești mai dependentă
ca oricând și decât oricine.
ceea ce te dezarmează și mai mult.
Afli că sufletul se află doar în mintea noastră,
probabil cei doi neuroni lipsă,
care și-au făcut ciub în conștiința ta sinistră.
Visezi la coșmarul clipelor viitoare
Și la apocalipsa lumii din vată de sticlă
În care ți-ai rătăcit pașii.
Dansezi în ploaia acidă
Și ai impresia că exiști
Ai părerea că tot ce te-nconjoară e real.
Fizică, matematici, biologie, chiar au descoperit soluții?
Mă îndoiesc profund de ce spune orice persoană în parte.
Animale guvernate de legi supranaturale,
ființe fără casă și fără scop,
deșeuri în căutare de căldură,
și libertate fals disimulată.
Iubește-ți ochii, dar nu-i crede,
Adoră-ți gura, dar n-o deschide,
Închide-ți mintea în stomac, să nu poată fi detectată,
Pleacă-ți urechea la susurul vântului
Și încredințează-i lui adevărul tău.

***

CURIOS

Ce minune s-a pogorât
Pe acest pământ.
Să apari în calea mea
Și să nu te pot uita.
Simplă este-acestă lume
Și atât de logică.
Dacă vrei poți spune-oriunde
Că tu mă cunoști.
Ești departe.
Ești rece.
Viața trece
Și te-afundă
În concret.
Brevet.
Este tot ce-ți trebuie.
Dar atât este de greu.
Iar eu îmi vreau dreptul meu
De a iubi.
Dispari.
Apari.
Te duci
Și mă-ncurci.
Ești monstru cu păr abanos,
Cu iris albastru,
Ești viu,
Și holografic
Ești mort.
Ascunzi universul
Te pierzi în terestru.
Cosmosul nu e făcut
Pentru sufletul meu din lut.
Arunci cu suliți veninoase
Priviri sângerânde.
Te-ntuneci
Și spumegi
Albastru cuvânt
Arid pământ.
Plecaseși azi-noapte
Uitaseși să mai vii.
Pierdusem sămânța
Unei noi iubiri.
Mă uit pe ferestră
Privesc mai departe
Și totu-i o ceață
Ce de tine mă desparte.
S-a rupt legământul,
S-a șters jurământul.
Tu nu m-ai iubit.
Eu nu te iubesc.
Și totu-i prezent.
Alung suferința,
Mint să trăiesc,
Aștept alinarea
Că o să mă privești.
Și a trecut prea mult,
Acum drumul e amplu;
Nu-i de ajuns cuvântul
Să mai reziste templul.
Cad bolovani continuu
Se risipesc aripile,
Se uită jignirile
Dar rămâne lumina
Spre moartea cerească,
Spre salvarea orbească:
Cunosc suferința.
Mă-ntorc înapoi
Și mor tot mai mult.
Nu pot să trăiesc
Nu pot să respir.
Aștept doar o zi
Să spun: am înțeles.
Gândesc prea puțin
Uit ce vreau acum.
Am uitat că sensibil
Sufletul tău îl dețin.
Nu mă acuzi
Nu mă minți.
Ești rece
Și mă scoți din minți.
Ești tot, și nimic
Ești puțin din absolut,
Iar eu sunt ce-am fost
Demult.

***

IA-MĂ ÎN BRAȚE

E ora 3 dimineața
Și n-am pic de somn.
Să fii tu cel ce-mi va însenina viața,
Sau mai bine să mă pun să dorm?

Vreau de mână să te iau
Să colindăm străzile,
Dar știi că eu vreau
Să-mi iau zilele?

Da, sunt bolnavă
Și mai am doar o zi de trăire.
Nu sunt lui Dumnezeu sclavă,
Dar cred în nemurire.

Viața-mi pare acum,
Când privesc spre cer,
Ca un capăt de drum.
Și atunci, eu ce mai sper?

Sper că mâine vei uita
Ce voi spune azi.
Știu că tu vei continua
Drumul și fără să cazi.

***

CE E, E, CE NU E, NU E

În lume totu-i evaziv,
Dacă nu observi obiectivul.
Iar când o faci,
observi cum totul n-are sens.
Uimit de-atâtea, și uituc,
te simți prea mic pentru a crede.
Arunci vorbe goale ce, surprinzător, rănesc.
Dar știi că totul e egal în moarte.
Nu-ți pierzi cumpătul,
pentru că nu poți.
Aștepți doar încredere să poți
trece de ziua de azi.
Iar zilele misterioase îți par reci și crude.
Ești prea subiectiv.
Aluneci pe o pantă aspră,
într-un întuneric etanș.
Și te întrebi de ce?
E viața loteria morții...
Te lasă să-ți simți inima palpând,
Te înșală că vezi ceea ce e,
Te îndrumă spre locuri fără voința ta,
Îți arată la orice pas... unde te afli.
Dar dacă nimeni nu vede,
eu de ce aș face-o?
Că e real, palpabil și într-un final
Rampa spre elucidare.

***

SĂRUTUL TĂU

I

Sărutul tău...
Atingerea ta,
E oare ceva mai bun decât atât?
Îmbrățișarea caldă,
căldura mâinilor tale.
Și vraja surâsului tău plin de înțelesuri novatoare.
Îmi vor rămâne dulci sechele
În acest paradis tropical în care m-ai închis.
M-ai ferecat ușor, fără să simt,
mi-ai rupt tăcerea sufletului
și mi-ai zăvorât în inimă
taina ta.
Ești cel mai cald iubit al meu,
cu cele mai calde buze
și mai fierbinți priviri.
Dar, vai! nu mai ești.
Și mă întreb dacă vei fi cândva.
Oare unde te mai ascunzi și eu
nu te mai pot vedea?

II

Ce a dispărut din acest paradis închis?
Unde mai sunt dulcile rafale de vânt?
Și ploile torențiale, prea calzi?
Soarele, călăuza noastră,
taina noastră, s-a pierdut.
Acum rătăcesc în căutare de noi culmi,
de noi paradisuri.
Iar vântul îmi taie fața,
și ploaia îmi pătrunde-n carne,
iar soarele mă arde.
Și tu apari în fața mea
călcând ușor pe iarba udă.
Iar cerul înnorat pare că se întreabă
Ce oare s-a schimbat?
Ai dispărut din peisajul tropical, și
ai eșuat în fața mea.
Mâna ta e acum rece și udă, nu
mă mai înfioară.
Ai dispărut așa cum ai venit,
și mă întreb când vei mai fi?

DESPRE DRAGOSTE 

    Voi analiza dragostea din două perspective:

- iluzia sentimentului

- caracterul rațional al acesteia

ILUZIA SENTIMENTULUI

    Dragostea nu este un sentiment. Sentimentele nu sunt sentimente. Ca să nu șochez oprobriul public, care și așa mă acuză că fac eu pe deșteapta cu teoriile mele, o să o iau, iarăși, de la Adam și Eva. Mă rog, de la bază. 

    Sentimentul este o stare de incertitudine, necoagulată, care produce anxietate. Apare de fiecare dată când experimentăm ceva pentru prima oară. Este catalizat prin acțiunea hormonală, care are ca scop năucirea individului pentru anularea lui și înlesnirea agățării lui de un alt individ. Mai direct, are ca scop crearea de dependențe. Sentimentele nu ar avea cum să apară la un individ 100% sănătos, independent, fericit, împlinit etc. Ele apar doar prin fisurarea crustei exterioare și penetrarea mantiei individuale cu corpi străini. Anticorpii creați de organismul invadat reprezintă sentimentele, mai precis iluzia sentimentelor. 

    Așadar, sentimentele sunt un simptom de boală, care pornesc doar din nevoia individului de a se anula. Destul de concret explicat? Acum, apare și întrebarea, dar de ce există în individ nevoia de a se anula? E o întrebare retorică, redundantă. Deoarece astfel de indivizi, că nu generalizăm, nu există dintru început. Cum adică? Individul nu există. E o premisă falsă. Individul care se anulează o face pentru că viața sa nu are continuitate. Viața sa de individ valorează exact egal cu inexistența vieții sale. Deci, individul valorează la fel cu lipsa, cu anularea lui. Pai dacă nu suntem indivizi, ce suntem?

    Aici apare adevărul, iluminarea. Nu suntem indivizi, și doar din această perspectivă putem vorbi despre dragoste la punctul următor. 

Dragostea ca rațiune

    Cum știm dacă cineva ne iubește? Dacă noi iubim, sau suntem răpuși de iluzia dragostei, ne dăm seama. Dar, putem avea certitudinea că altcineva ne iubește? Răspunsul este da.

    Prin ce fapte, gesturi etc ne poate demonstra cineva că ne iubește indubitabil? Aici sunt curioasă de răspunsuri. Probabil mulți vor spune prin faptul că mă ascultă, mă susține, este loial/ă, este alături de mine, sexul, copiii, mașina, casa, vacanțe, avantaje sociale, mă înțelege, nu mă judecă, mă ajută etc. Nu voi lua fiecare răspuns la analizat, deoarece concluzia este aceiași: NU. Nu acestea sunt dovezile de dragoste. Păi, de ce? Acestea sunt dovezi de nesiguranță, dependență, de lipsuri completate de un altul la fel de nesigur și dependent. E clar că nu constituie bază pentru dragostea indubitabilă. Tocmai pentru că totul este dubitabil, de aici și nevoia permanentă de reconfirmare a dragostei. Numai că trăind în iluzia dragostei, apare paradoxul de a nu avea ce confirma. 

    Ca să fac o glumă, într-un  cuplu femeile obosesc bărbații cerându-le confirmare și validare a legăturii dintre ei, însă bărbații nu știu ce au de făcut, tocmai pentru că nu au ce confirma. Get it??

    Am lămurit faptul că iubirea nu se verifică prin aceste gesturi deja clișeatice, adică vide. Dar cum se verifică? Există un etalon care arată fără tăgadă existența iubirii, ca rațiune. Acest etalon este reprezentat de momentul când apărăm și susținem în mod vehement pe cineva împotriva tuturor. Termenul în limba engleză este to stand up for someone. Acest termen înseamnă literalmente să te ridici pentru a apăra, cu voce tare, pe cineva. Atât este nevoie. Nu întâmplător astfel de gesturi, când sunt făcute, rămân în istorie. Sunt consemnate în cărți tocmai pentru că mai nimeni nu le face. Astfel de gesturi nu rămân ignorate, uitate, nebăgate în seamă, pentru că sunt un etalon. 

    Acest gest reprezintă iubirea ca rațiune, adică ruptă de determinismul biologic, ruptă de determinismul de castă, ruptă de determinismul economic. Este singurul gest care are valoare, care dă măsura exactă a capacității de iubire a oricui. De ce este făcut acest gest? O fi vreun interes la mijloc, cine știe? Un astfel de gest îl poate face un anumit tip de persoană. O persoană cu valențe mesianice aproape, pentru că este un gest izbăvitor pentru o specie care încă își târăște aripile prin noroi. Este suficient să știm că astfel de persoane au existat, sau mai există, pentru ca în mocirla conștiinței noastre ca specie să continuăm lupta de a ne ridica din mâzgă. 

    

    

Despre sexualitate 

            Sexualitatea nu se referă la sex. De ce fac această precizare? Pentru a nu crede că voi vorbi despre plăcere sexuală, descărcare hormonală sau alte chițibușuri tipice masculilor care își fac poze la cuculeț cu gândul că asta îi poate valida. Nu vreau să fiu cea care rupe mâța în două, dar o femeie, ORICE femeie, caută un singur lucru în pantalonul bărbatului: PORTOFELUL. Băgați-vă cuculețul la loc, că nu ține de foame, nu ține de cald, nu ține de școală, nu ține de spitale, nu ține de autostrăzi. 

            Ce ține de toate acestea enumerate mai sus: SEXUALITATEA. 

            PREMISĂ

          Sexualitatea înseamnă putere. Sexualitatea, dacă e să o luăm de la big-bang, e, cum zicea poetul nepereche, punctu-acela de mișcare. Starea primordială a universului este haosul. Ce anume determină haosul să producă ceva din nimic, care ulterior se poate autogenera conform unor legi create pe măsură ce materia se creează, e imposibil de aflat. Doar că asta s-a întâmplat și asta se întâmplă: un punct necuantificabil "decide" să se miște, neîmpins de nimic, nedeterminat de nimic, fără nici o lege universală acționând asupra lui. Punctul iese din nemișcare, din comfort zone, din eternitatea dinaintea timpului, pentru a genera, complet irațional, ceva ce nu poate fi determinat, prestabilit sau previzualizat, ceva perpetuum surprinzător. Punctul se mișcă și mișcă totul în jur precum un joc de domino. Însă, spre deosebire de jocul de domino, mișcarea următoare care se creează nu are cum să fie determinată cu nici un fel de măsurătoare. În asta constă misterul vieții, în a nu ști ce urmează. 

            Revenind la analogie, de ce este sexualitatea, precum punctul de mișcare, putere? Mișcarea pe care punctul o face, aparent nedeterminat de nimic, vine din voință, care nu presupune liber arbitru. Liberul arbitru este doar o iluzie pe care ne-o creează imposibilitatea de a prevede următoarea mișcare. Voința punctului de a se mișca vine din puterea înmagazinată în el. Puterea precede energia, materia și forța, dacă o luăm în temeni fizicești, căci este nevoia imaterialului de a se materializa, de a rupe muțenia universului, de a ieși din anonimat.

            Sexualitatea reprezintă manifestarea irațională a vieții cu scopul de a perpetua viața. În orice creatură vedem viața care se autoprotejează, care se conservă, care nu iese din confort zone. În oameni vedem asta la persoanele imature, incapabile să se rupă de familie, de sistemul de protecție. Însă, dacă viața ar rămâne într-un mecanism de auto-conservare și protecție, viața ar dispare imediat ce primul specimen zvâcnitor ar dispărea. Adică, practic, viața nu ar mai fi. În acest caz apare sexualitatea, care, la extrem, înseamnă sacrificarea totală a individului pentru supraviețuirea speciei. În plan universal, mult mai important este să perpetuăm viața, decât să fim fericiți, strict egoist. 

                Prin sexualitate ne expunem, ne vulnerabilizăm, riscăm complet irațional, ne înfometăm, iar în unele cazuri ne epuizăm până la moarte. La un potențial partener nu ne atrage aspectul fizic, nu ne atrage ce este capabil să facă, nu ne atrage ce posedă, ci ne atrage capacitatea de a se expune. Cu cât gradul de expunere crește, cu atât crește și capacitatea de atracție. 

                CONCLUZIE

                Sexualitatea este manifestarea puterii, prin expunere totală, la modul ideal. Asta explică și șubrezenia pseudo-relațiilor, precum și nevoia Emmei Bovary de a se sinucide în lipsa unei lumi palpitante. 

        Teoria este imperfectă, căci este doar o observație, nu o deducție. Iar, în definitiv, nici o deducție nu poate fi validă în lipsa observației directe. Wink wink

 ADEVARUL DESPRE MANIPULATORI

Ne place să credem că suntem capabili să detectăm și să dezamorsăm un manipulator atunci când îl întâlnim.

Ne place să credem că putem pleca oricând, că ne putem elibera în orice moment din tentaculele unui manipulator, că îl/o putem alunga și ne putem feri fără probleme de aceștia.

Ne place să credem că manipularea este unilaterală, că manipulatorul acționează singur, fără contribuția noastră în încercarea de a ne determina să facem un lucru sau altul.

Ne place să credem că suntem singurele victime în procesul de manipulare al cuiva.

Ghici ce? Adevărul este exact opusul a celor 4 afirmații de mai sus.

1. Manipularea este cel mai eficientă cu cât este mai greu de detectat, sau chiar de crezut. E și o vorbă, cel mai mare succes al diavolului este să te convingă că nu există. Aceasta este regula unei manipulări reușite. Am întâlnit oameni cu experiență, care au trecut prin multe, și care în fața unui manipulator iscusit au fost de o naivitate crâncenă, comportându-se precum niște hipnotizați. Manipulatorul va obține ce dorește pentru că va acționa astfel încât să dea impresia că îi oferi din proprie voință ceea ce el/ea vrea.

2. Chiar și când este detectat, iar toate metodele îi sunt expuse, manipulatorul va avea succes. Odată ce te-a dus de nas, știe că are șanse să te mai ducă de nas și a doua oară. Manipulatorul îți penetrează mintea, de aceea nu are cum să plece, pentru că e în permanență în mintea ta. Știe cum să intre și să rămână în mintea ta, folosindu-se de trucuri mentale subconștiente. Nu vă închipuiți că aceste trucuri sunt sofisticate sau complexe, din contră. Sunt trucuri simple, ancestrale, care funcționează fără cusur, pentru că acționează asupra amigdalei cerebrale, adică centrul emoțiilor, zona arhaică a creierului nostru. 

3. Orice manipulare este bilaterală. Este cel mai greu de acceptat adevăr. Practic, noi ne dăm acordul să fim manipulați, altfel e constrângere. Întocmai precum Partidul Comunist care te obliga să semnezi de bun acord cedarea proprietăților către stat, căci altfel era ilegal. Toate retrocedările ulterioare de după 89 au fost făcute doar dacă proprietățile au fost luate abuziv, adică prin încălcarea legii în vigoare de la momentul respectiv. Dacă proprietatea îți era luată prin semnarea de cedare către stat, după 89 nu mai puteai să o recuperezi. La fel și manipularea eficientă are loc numai cu acordul tău, subconștient sau nu.

4. Suntem victime pe jumătate precum am arătat mai sus, însă manipulatorul este la rândul său propria victimă. Nu încerc să caut simpatie pentru manipulator, ci empatie. Manipulatorul este un fel de impotent emoțional, nesigur și temător, fiindu-i frică de respingere. De aceea manipulează, de aceea nu vrea să afle că nu ai fi cu el/ea dacă l-ai cunoaște cu adevărat, că nu are ce oferi cu adevărat, că nu are nimic interesant sau valoros prin care să atragă. Prin asta manipulatorul este un ratat al vieții, o irosire de materie și o pată pe pânza infinită a existenței. Consider că este poate cel mai mare păcat să irosești miracolul și frumusețea pe care viața ni le oferă.

Revin la diferența dintre manipulatorul "bun" si cel "rău". Cele de mai sus se aplică manipulatorilor răi, cei care nu au nimic de oferit și care, într-o relație, nu valorizează relația, ci doar nevoile lor. Manipulatorul bun va recurge și el la nițică manipulare, chiar dacă este valoros ca persoană. De fapt, tocmai pentru că este valoros ca persoană va manipula astfel încât să obțină adevărul, căci acesta este singurul care contează într-o conexiune autentică cu altcineva. Manipulatorul bun este singurul care îi poate dejuca planurile manipulatorului rău, important este să știi să vezi diferența. 

Pentru a fi fericiți cu adevărat avem nevoie să nu fim manipulați, concomitent cu nevoia ca cineva să ne forțeze mâna pentru a face alegerea corectă, pentru a lua jackpot-ul vieții. În final este vorba despre viața noastră, care va avea însemnătate doar dacă o vom trăi cu adevărat până la capăt.

DESPRE NON-MANIPULARE

Ca și principiu, manipularea este de preferat non-manipulării. Pare contra-intuitiv, paradoxal, însă este de preferat acțiunea, nu non-acțiunea.

Manipularea în iubire înseamnă iubire

Ce? Cum? De unde până unde?

Ce este iubirea în mod concret? Iubirea se manifestă, se arată prin a-ți păsa de binele cuiva. Însă oricui dintre noi ne pasă în permanență doar de binele personal. Când iubirea apare, binele nostru integrează și binele celui pe care ne decidem( !căci iubirea e o decizie!) să-l iubim. Doar că, ce înseamnă binele altuia? Binele altuia este imposibil de definit din perspectiva noastră. Iar această aporie o rezolvă frumos manipularea. Manipularea face ca binele altuia să fie, de comun acord, și binele nostru. Astfel că, în iubire, vom vorbi numai și numai de binele comun, nicidecum de binele individual.

Majoritatea credem că într-o relație de orice fel, manipularea este ceva toxic, neproductiv, distructiv și rău. Eu cred însă că non-manipularea produce aceste efecte însutit.

Cum se simte non-manipularea?

Non-manipularea este o decizie de neimplicare, de indolență, de lene față de altcineva. Că vrem sau nu, noi oamenii suntem "aruncați" printre oameni. Suntem datori celorlalți pentru umanitatea din noi. Astfel că suntem într-o permanentă relație cu tot și toți. Nu putem deveni oameni decât printre oameni și cu ajutorul lor direct sau indirect.

Dacă decidem să ignorăm relația sau datoria fundamentală pe care o avem unii față de ceilalți, vom produce mai mult rău decât dacă folosim aceste pârghii strict în interes personal, pur egoist.

Iar iubirea este arena unde se face vizibilă această datorie fundamentală de implicare pe care o avem în mod nativ.

Consider că non-manipularea în iubire este echivalentul nepăsării, indiferenței. De cele mai multe ori, în iubire, ne simțim jigniți/ofensați dacă celui de lângă noi nu-i pasă de relație, nu neapărat de persoana noastră. Un cuplu va rămâne solid în ciuda oricăror diferențe dintre parteneri, dacă partenerii înțeleg importanța relației în care se află și dacă protejează relația mai presus de ei înșiși. Sunt imposibil de tolerat lenea și indecizia într-o relație.

În concluzie, dacă iubești, manipulezi. Manipularea bună este cea care vine în susținerea relației, manipularea rea este cea unilaterală, în defavoarea unuia dintre parteneri, însă tot în favoarea relației(mai mult sau mai puțin toxice). Adevăratul ucigaș al unei relații(fericite sau mai puțin fericite) este non-manipularea.

Preferăm un partener care mimează din când în când gelozia, unuia indiferent. Preferăm un partener care bravează unuia care se auto-sabotează printr-o modestie prost înțeleasă. Preferăm un partener cu potențial periculos unuia complet inofensiv. Preferăm un partener vocal, unuia taciturn. Preferăm un partener "jucător", unuia spectator.

MANIPULAREA ÎN RELAȚII

Manipularea în relațiile amoroase este rea, dar este și bună. Cum așa?

Am explicat cum că manipularea în sine nu este absolut rea. E un fel de Spânul și de Omul roșu din Harap Alb. Personaje negative prin felul cum sunt percepute, dar care contribuie cel mai mult la maturizarea și evoluția lui Harap Alb, infinit mai mult decât personajele care îl susțin. De ce? Pentru că rolul oricărui personaj negativ, real sau imaginar, e cel de a-ți defini traseul în viață, de a te motiva. Toți credem că ceea ce ne dorim de la viață ne este dictat/ghidat de familie, de școală, de societate, de gașcă, adică de un aparent sistem de suport, în care ne simțim în siguranță, protejați și susținuți. FALS! Complet fals. Adevăratul traseu în viață ne este elucidat de persoanele care chiar ne vor răul, care încearcă să ne distrugă, care ne testează capacitatea de anduranță și forța. Tot sistemul de suport în care ne refugiem este doar o iluzie, care în fața răului nu valorează nimic. Ce valorează în fața răului? Forța cu care reacționăm.

Știu că psihologii ne sfătuiesc să acționăm, mai degrabă decât să reacționăm. E doar o minciunică lipsită de bază reală cu care ne sedăm în speranța că putem deține controlul măcar al situației, dacă nu al propriei noastre vieți. În realitate, indiferent de situație, că este veche și repetitivă, sau nouă, vom REACȚIONA. Toate mantrele pseudo flower-power, toate citatele din stoici, toate pasajele din Biblie, dispar ca un fum în fața situațiilor cu care ne confruntăm în viață, în mod real și concret. Ce rămâne? Rămâne reacția noastră, cu precădere însă rămâne FORȚA cu care reacționăm în momentele cheie. Însă cum vom reacționa rămâne un mister chiar și pentru noi înșine.

Dacă ar fi să dau un sfat general valabil în viață pentru absolut oricine, acesta ar fi: reacționează așa cum simți, așa cum îți vine, însă fă-o cu toată forța. A reacționa cu toată forța nu înseamnă violență, ci înseamnă un fel de auto-apărare în care atacatorul trebuie lăsat lat la pământ, atât.

Revenind la dragele noastre relații, în care cu toții credem că ne vom afla fericirea veșnică, sau mă rog până la capătul vieții partenerului. Însă, între noi fie vorba, dacă ai căzut în tentația relațiilor oficiale e ca și cum ai fi fost castrat chimic, inclusiv ca femeie. Ceea ce e extrem de limitativ pentru o specie atât de ofertantă și cu asemenea potențial precum cea din care facem parte.

Când este rea manipularea în iubire?

În special când aceasta este motivul pentru care ne aflăm într-o relație. Majoritatea dintre noi, oricât am fi de îmbătați de sex, iubire, endorfine, avem momente clare de luciditate în care vedem cât de nepotriviți suntem cu partenerul de lângă noi, și viceversa. Caz în care ne este clar ca lumina zilei că nu putem avea vreo conexiune reală, palpabilă cu acesta/aceasta, deci nici relație. Aici apare manipularea, pe care o va realiza întotdeauna partenerul cu mai multă putere, în special financiară. Pentru ca o relație să înceapă este nevoie ca cineva să corupă, iar ca celălalt să fie victimă. E rețeta clasică, e cu siguranță și rețeta care a făcut posibilă relațiile în care se află toată lumea. Important e ca fiecare să își asume rolul și să fie de acord ca relația să se întâmple. Altfel înseamnă că avem de-a face cu manipulare pură, prin care se dorește control absolut asupra relației doar de unul dintre parteneri, nu de amândoi. Cuplurile care funcționează o fac deoarece amândoi manipulează relația, nu pentru că există respect, înțelegere sau iubire. Există și toate acestea, dar doar din frica de a nu pierde relația, nu din alt motiv.

E de bine, e de rău că așa se întâmplă lucrurile? Who the fuck knows?

Când este bună manipularea în iubire?

Tot timpul, din momentul în care relația de iubire debutează. Don't get me wrong, înțeleg efectele negative ale manipulării și puterea ei de distrugere, însă nimic, dar absolut nimic nu s-ar întâmpla fără manipulare, în general vorbind. Bărbaților nu li s-ar mai activa impulsul sexual, cel care îi ține în viață chiar și când au pierdut totul, femeile nu ar mai procrea din proprie inițiativă, iar Coca-cola nu ar mai fi cel mai vândut brand din întreaga lume, de peste 100 de ani.

Dezirabil e să dorim persoana în sine în momentul în care ne cuplăm, doar că în practică acest lucru nu se întâmplă. Noi dorim proiecția pe care o avem în minte despre acea persoană, recurgând la șiretlicuri pentru ca imaginea persoanei reale să corespundă cu imaginea pe care o proiectăm cât mai mult posibil. Majoritatea numesc asta fericire.

E bine să avem de-a face cu manipulatorii naturali, cei care fac asta din instinct, fără efort, căci ei vor fi adevărații noștri profesori în viață, cei care ne vor învăța cât de puternică poate fi forța noastră de reacție.

DESPRE MANIPULARE

    Se spune că există 2 tipuri de manipulare:

1. manipularea feminină

2. manipularea masculină pe care eu o voi numi intelectuală sau rațională

Însă eu o să vă prezint faptul că de fapt doar manipularea masculină este cea veridică, iar cea feminină nu este manipulare pură.

De ce manipularea feminină nu este pură sau nu este practic manipulare?

În primul rând pentru rezultatul pe care îl oferă.

Care sunt motivele pentru care o femeie manipulează? Să obțină o poșetă, pantofi, ședințe la spa, excursii etc? Păi și unde este manipularea în cazul ăsta? Un bărbat va oferi oricum aceste lucruri unei femei...dacă poate și își permite. Dacă nu poate, nu va avea cum să le ofere, astfel că femeia va fi precum un câine care latră la o poartă ce nu se va deschide. Contra a ce obține femeia mărunțișurile acestea? Contra sex. Deci, unde e manipularea? Mie îmi pare că e doar negoț, schimb contra schimb.

!!!!!Manipulare înseamnă că tu nu oferi nimic, dar primești tot ce îți dorești. Nu că tu dai la schimb corpul tău, în dezgust existențial, între noi fie vorba, pentru a obține niște lucrușoare. Manipulare înseamnă să îți exerciți puterea fără drept de apel. Înseamnă să îi determini/forțezi pe ceilalți să facă ceva ce este doar favorabil ție, de multe ori contrar a ceea ce ei își doresc.

PARANTEZĂ. Manipularea nu este bună sau rea în sine. Aș spune că este mai degrabă bună, adică necesară daca vrei ca ceva SĂ SE FACĂ, să nu se tărăgăneze. Rezultatul, scopul acesteia este cel care poate fi bun sau rău. Însă, de ce este importantă? Pentru că nu putem funcționa altfel în grupuri sau colective de oameni. Toți folosim manipularea, de la inducerea milei la șantaj emoțional, toți lucrăm cu manipularea în orice relație pe care o avem. Inclusiv în relațiile cu partenerii amoroși, cu proprii copii, nu mai zic în cele cu părinții. Manipularea funcționează cel mai bine pe fond emoțional, așa că pârghia cea mai bună o avem în relațiile apropiate care, cumva, se bazează pe manipulare pentru a funcționa. Toate imperativele sociale: fii cinstit, sincer, matur, responsabil, bun, generos, onorabil, loial, respectuos etc sunt forme de manipulare prin care se pune presiune asupra indivizilor ca aceștia să fie într-un fel dezirabil sau altul, să colaboreze, să fie obedienți. Nu spun ca este ceva rău, din contră, spun doar că rezultatul (adică individul corect socialmente) se obține tot prin manipulare.

Încă un lucru, în relațiile profesionale vor avea succes doar cei ce stăpânesc tacticile de manipulare. Cu cât devii un artist al manipulării mai bun cu atât vei reuși să obții ceea ce dorești. Cel mai păgubos lucru pentru toți, inclusiv pentru societate, dar mai ales pentru tine ca individ, este să nu știi să manipulezi. De ce? Pentru că nu vei fi în stare să FACI lucruri, pentru că nu vei fi în stare să îți asumi riscuri, ci vei rămâne în pătrățica ta complet neproductiv pentru specie ca întreg.

O ALTĂ PARANTEZĂ. O femeie, care știe să "miroasă", preferă manipulatorii, the bad guys, psihopații chiar. Asta pentru că ei acționează și obțin ceea ce își propun. Nimic nu este mai anti-orgasmic pentru o femeie decât un mascul incapabil să îi "joace" pe ceilalți. Diferența între masculi o face intelectul femeii, o femeie cu intelect limitat va prefera un țărănoi pus pe șiretlicuri și furtișaguri, un fel de păcălici, pe când o femeie cu un nivel intelectual crescut va prefera șeful companiei sau al țării.

În al doilea rând, manipularea feminina este un produs secundar al dorințelor bărbatului. Practic, bărbatul manipulează femeia pentru a obține sex și plăcere sexuală, dar mai ales pentru exclusivitate, oferindu-i lucruri materiale fără însemnătate, ca apoi să îi poată sustrage aceste lucruri, să îi poată reproșa și să o poată controla exact așa cum își dorește. Un bărbat care oferă cadouri nu face altceva decât să "cumpere" acea femeie, să o facă să se simtă vinovată și să îl răsplătească cumsecade ulterior. Iar dacă o femeie deșteaptă nu îi dă la schimb nimic, apare imediat frustrarea și indignarea bărbatului pentru ceea ce ar fi trebuit să fie niște daruri venite din "ïnimă".

MANIPULAREA PURĂ

O realizează cu precădere bărbații. În mod nativ, un bărbat este constituit astfel încât să se impună, să fie ascultat și urmat, să domine. Cei care se dezic de aceste imperative biologice, naturale sunt fătălăii, cu potențial de pericol pentru ordinea socială.

Cum manipulează bărbații? În toate modurile posibile, mai puțin prin vorba bună. Politețea, vorba dulce și respectul nu constituie arme ale manipulării. Acestea sunt un fel de scut al "sclavilor" prin care se protejează împotriva voinței arbitrare a "stăpânilor". Interpretați cum vreți voi acești stăpâni, de la șefii de la muncă, la angajații din primării, la doctori etc. Când ești la cheremul unui stăpân, vei încerca să diminuezi șansele ca acesta să aibă drept de viața și moarte asupra ta, fiind submisiv, lingău, politicos în fața lui.

Încă un aspect crucial: o femeie care manipulează, nu o va face folosindu-se de atributele feminine, ci de cele masculine. O femeie poate manipula doar dacă este într-o poziție de putere și de forță, nu dacă este într-o poziție submisivă. O femeie manipulatoare este o feministă înrăită, însă nu este o misandră. Ea nu urăște bărbații, nu-i descalifică, ci doar preia rolul lor acolo unde aceștia dau greș, acolo unde aceștia eșuează.

Manipularea este un act de curaj, trebuie să ai "sânge în instalație" să poți duce la capăt manipularea și să obții ceea ce îți propui.

Manipularea presupune un plan bine pus la punct, care în ciuda oricăror variabile care pot apărea pe parcurs, să nu poată fi dejucat. Aceasta este arta manipulării. Să știi cum să învârți oamenii din jur prin tot felul de tactici pentru a-i aduce în punctul dorit de tine.

Câteva exemple de tactici de manipulare:

1. Tactita separării. Este o tactica folosită cu precădere de poliție, procurori etc și de manipulatori. Izolarea indivizilor, discuțiile private reprezintă o formă de a manipula pentru diverse scopuri. Cu cât izolezi indivizii și îi faci să nu comunice între ei, iar chiar dacă ajung să comunice să nu poată ajunge la o concluzie clară, cu atât șansele de manipulare cresc. Să fii deschis și transparent reprezintă opusul acestei tactici, iar șansele ca planul tău să se realizeze scad progresiv cu cât numărul celor care ți-l cunosc crește.

De ce este atât de eficientă această tactică? Pentru că fiecare individ își va crea propriul scenariu, neluând contact cu "realitatea" comună a scenariilor celorlalți. Practic îi faci pe toți să creadă ce vor ei, ghidați de temerile lor, de angoasele lor, de obsesiile lor. Le poți vedea intențiile și adevărata față mult mai clar astfel, și îi poți face să creadă ceea ce tu dorești cu foarte multă ușurință. În plus sădești sămânța neîncrederii, iar chiar dacă ajung să se confrunte între ei, aceștia nu vor mai fi în totalitate sinceri unul cu celălalt, îndoindu-se chiar și de ei înșiși.

2. Tactica viermelui. O numesc așa din două motive. Primul, deoarece numai viermii o aplică, târâtoarele, nevertebratele, adică acele persoane lipsite de personalitate, șterse, terne, care îți câștigă încrederea prin impresia de inofensivitate și candoare. Al doilea motiv este faptul ca aceste persoane, lipsite de curaj și coloană vertebrală, te vor manipula psihologic prin inserarea unui "vierme" care te va roade încetul cu încetul. Este o tactica aplicată preponderent de femei, tocmai pentru dezavantajul biologic de a fi mai slabe decât bărbații. Bărbații care recurg la o astfel de tactică sunt un fel de substitut de femeie, sau, în limbaj colocvial, niște muieri.

De ce este atât de eficientă această tactică?

Deoarece majoritatea nu vom sesiza nicicum faptul că am fost manipulați. Vom crede că gândurile pe care ni le creăm ne aparțin, când de fapt nu este așa. Efectele acestei tactici nu se vad imediat, ci se fac simțite în timp, de aceea nici nu vom avea reacția potrivită la momentul oportun. Tactica este de o perversitate machiavelică, căci este atât de puternică încât ne determină să ignorăm propriile instincte, valori și dorințe, și să ne îndoim de felul cum percepem lucrurile, pentru a ceda propria judecată manipulatorului din umbră.

Cum putem combate aceasta tactică? Prin rațiune și voință. Un manipulator nu va putea ajunge la esența noastră dacă noi avem ca reper în orice situație propriile valori. Căci manipulatorul va încerca să ne facă să ne îndoim de propriile valori, de ce e bine și ce e rău, însă cu cât valorile noastre sunt mai puternice cu atât șansele ca viermele să se infiltreze tind spre 0.

3. Divide et impera. O tactică veche de când lumea. Dacă cineva caută să îți limiteze contactul cu alte persoane, să te țină departe de comunicarea cu alții, dacă încearcă să îți influente gusturile muzicale, cinematografice, vestimentare etc, înseamnă că încearcă să aplice această tactică.

Tactica este folosită cu precădere în politică, unde pentru a manipula masele de oameni este nevoie ca aceștia să fie segregați cultural și economic. Astfel pot fi puși unii împotriva celorlalți, și este ușor să le fie influențate opțiunile. De asemenea aceasta tactica o vedem și în sporturi, sau oriunde apare competiția, fiind foarte utilă din punct de vedere economic. Majoritatea tacticilor de vânzări o folosesc pentru a-și diferenția produsul și pentru a-și spăla pe creier consumatorii. Vedem, fără nici o noimă, persoane declarând: eu prefer cola, nu pepsi, Nike e superior lui Adidas, Ariel spală cel mai bine, etc, făcând prin aceasta reclamă gratis unor produse cu preț dublu datorat investițiilor în reclame, nu performanțelor reale.

În viața banală, oamenii folosesc această tactică pentru a limita influențele externe asupra celor pe care vor să îi manipuleze, pentru a putea să îi influențeze aproape exclusiv doar ei pe victimele năuce. În iubire apare cel mai frecvent, fie că e iubirea între bărbat și femeie, iubirea pentru copii sau părinți. Din cauză că dorim acea iubire în mod exclusiv, vom încerca să ne poziționăm ca prioritari în viața cuiva, încercând să îl/o ținem departe de alte persoane care ni-l/ne-o pot sustrage.

4. Șantajul emoțional sau nu, este o tactică mai directă și mai clară. Funcționează prin constrângere și o putem sesiza imediat. Manipulatorul ne impune fățiș anumite condiții, împotriva voinței noastre. Este un red flag vădit, în fața căruia trebuie să reacționăm într-un singur mod: să plecăm, să renunțăm cu totul la acea persoană toxică. Desigur, nu vom reuși întotdeauna să facem asta, în special dacă nu avem experiență. Tactica se aplică cu precădere persoanelor vulnerabile, lipsite de experiență sau discernământ, fiind uneori la graniță cu cazurile penale. So, run for the hills când o întâlnești.

5.Violența. Violența, bullying-ul reprezintă tactici de manipulare. Manipularea de orice fel presupune o formă de violență, de viol asupra individului, de anulare a celuilalt. Din fericire, violența este penală, însă pot exista forme subtile de violență care nu se pot dovedi decât prin efectele produse.

PARANTEZĂ.

Manipulatorii "răi" obțin lucruri categoric rele în urma manipulării. Manipulatorii "buni" obțin lucruri categoric bune în urma manipulării, determinându-i pe ceilalți să aleagă binele în pofida răului. Căci, believe it or not, este nevoie de constrângere și forțare pentru a-i determina pe oameni să aleagă binele (vezi orice lege menită să apere drepturile fundamentale/naturale/gratuite ale omului), iar manipulatorul bun înțelege acest paradox acționând precum o forță a binelui, cu armele "răului".

În concluzie, nu ești bun sau rău pentru că manipulezi sau nu, ci pentru că așa ești tu.

Nu ești deloc bun dacă nu știi să manipulezi, sau, mult mai grav, dacă ești doar un manipulat. Cele mai atroce crime sunt comise nu de manipulatori, ci de cei manipulați.

Învață arta manipulării în primul rând pentru a nu cădea pradă spălării pe creier a manipulatorilor viermănoși, iar mai apoi, dacă ai ce trebuie în pantaloni, pentru a disemina binele.

Good luck!