În ce constă mai precis diferența? În mai nimic, în esență. Căci înseamnă același lucru: totul e pe dos!
Eu l-am părăsit! EU! Pentru că era prost, dobitoc, mitocan, nu spăla vasele și făcea sex prost... însă mi-au trebuit ani să văd asta... pentru că mă mințeam că există altceva. Dar nu exista. El era la fel de prost, dobitoc, mitocan, spăla vasele doar să impresioneze, iar sexul era sabotat din start pentru că nu-l interesa părerea mea. Iar când i-am spus-o tot nu-l interesa. Pentru că nu l-a interesat niciodată nimic din ce ține de mine. Și... l-am părăsit... după ce am ieșit din orbire.
M-a părăsit! El! De fiecare dată, dar eu l-am ținut pe loc. Pentru că voiam să ies învingătoare, pentru că nu mă interesau sentimentele lui și nu ascultam nimic din ce-mi spune cu adevărat. Pentru că râdeam de gusturile lui, de amintirile lui, de alegerile lui, de felul cum arăta când se uita la mine. Pentru că eram rece și impenetrabilă... haha... Pentru că-l scoteam din minți și devenisem obsesia lui. Pentru că nu mă iubea, nu voise să mă iubească, suferise deja prea mult, iar eu l-aș fi putut omorî. Dar, n-a murit. Și, m-a părăsit.
Acum, a rămas timpul vid care s-a scurs... și care putea să însemne ceva. Dar, nu înseamnă nimic. Nu ne învață nimic. Decât că suntem foarte proști. Diletanți și neștiutori, ca și cum avem vreun drept la ceva... la iluzia iubirii, la iluzoriul iubirii, la un adevăr cât de mic, dar adevăr...