Despre sexualitate 

            Sexualitatea nu se referă la sex. De ce fac această precizare? Pentru a nu crede că voi vorbi despre plăcere sexuală, descărcare hormonală sau alte chițibușuri tipice masculilor care își fac poze la cuculeț cu gândul că asta îi poate valida. Nu vreau să fiu cea care rupe mâța în două, dar o femeie, ORICE femeie, caută un singur lucru în pantalonul bărbatului: PORTOFELUL. Băgați-vă cuculețul la loc, că nu ține de foame, nu ține de cald, nu ține de școală, nu ține de spitale, nu ține de autostrăzi. 

            Ce ține de toate acestea enumerate mai sus: SEXUALITATEA. 

            PREMISĂ

          Sexualitatea înseamnă putere. Sexualitatea, dacă e să o luăm de la big-bang, e, cum zicea poetul nepereche, punctu-acela de mișcare. Starea primordială a universului este haosul. Ce anume determină haosul să producă ceva din nimic, care ulterior se poate autogenera conform unor legi create pe măsură ce materia se creează, e imposibil de aflat. Doar că asta s-a întâmplat și asta se întâmplă: un punct necuantificabil "decide" să se miște, neîmpins de nimic, nedeterminat de nimic, fără nici o lege universală acționând asupra lui. Punctul iese din nemișcare, din comfort zone, din eternitatea dinaintea timpului, pentru a genera, complet irațional, ceva ce nu poate fi determinat, prestabilit sau previzualizat, ceva perpetuum surprinzător. Punctul se mișcă și mișcă totul în jur precum un joc de domino. Însă, spre deosebire de jocul de domino, mișcarea următoare care se creează nu are cum să fie determinată cu nici un fel de măsurătoare. În asta constă misterul vieții, în a nu ști ce urmează. 

            Revenind la analogie, de ce este sexualitatea, precum punctul de mișcare, putere? Mișcarea pe care punctul o face, aparent nedeterminat de nimic, vine din voință, care nu presupune liber arbitru. Liberul arbitru este doar o iluzie pe care ne-o creează imposibilitatea de a prevede următoarea mișcare. Voința punctului de a se mișca vine din puterea înmagazinată în el. Puterea precede energia, materia și forța, dacă o luăm în temeni fizicești, căci este nevoia imaterialului de a se materializa, de a rupe muțenia universului, de a ieși din anonimat.

            Sexualitatea reprezintă manifestarea irațională a vieții cu scopul de a perpetua viața. În orice creatură vedem viața care se autoprotejează, care se conservă, care nu iese din confort zone. În oameni vedem asta la persoanele imature, incapabile să se rupă de familie, de sistemul de protecție. Însă, dacă viața ar rămâne într-un mecanism de auto-conservare și protecție, viața ar dispare imediat ce primul specimen zvâcnitor ar dispărea. Adică, practic, viața nu ar mai fi. În acest caz apare sexualitatea, care, la extrem, înseamnă sacrificarea totală a individului pentru supraviețuirea speciei. În plan universal, mult mai important este să perpetuăm viața, decât să fim fericiți, strict egoist. 

                Prin sexualitate ne expunem, ne vulnerabilizăm, riscăm complet irațional, ne înfometăm, iar în unele cazuri ne epuizăm până la moarte. La un potențial partener nu ne atrage aspectul fizic, nu ne atrage ce este capabil să facă, nu ne atrage ce posedă, ci ne atrage capacitatea de a se expune. Cu cât gradul de expunere crește, cu atât crește și capacitatea de atracție. 

                CONCLUZIE

                Sexualitatea este manifestarea puterii, prin expunere totală, la modul ideal. Asta explică și șubrezenia pseudo-relațiilor, precum și nevoia Emmei Bovary de a se sinucide în lipsa unei lumi palpitante. 

        Teoria este imperfectă, căci este doar o observație, nu o deducție. Iar, în definitiv, nici o deducție nu poate fi validă în lipsa observației directe. Wink wink