Vrei să-ți dau lumea peste cap?

Să încep tacticos, meticulos, chirurgical, și să-ți dau un par în cap.

Am pretenții, nu poți fi chiar atât de prost, sau...

Da, în sfârșit m-am trezit la realitate, nu mai cred în povești, în love conquers all afterall, de ce? Pentru că pur și simplu te-am întâlnit pe tine, apoi pe tine, și pe urmă pe tine. Și voi ați fost slabi, lași, nepregătiți, nesiguri, nehotărâți, confuzi, speriați. Iar eu, puțin dezamăgită, puțin îngrețoșată. Dar, nu știu de ce, nu foarte surprinsă. Era cam previzibil după toate previziunile.

Știam că așa se va întâmpla, pentru că așa se va întâmpla de fiecare dată. Un psiholog, cred că foarte original, mi-a spus că nu se poate schimba nimic dacă lași lucrurile să se întâmple în același fel.

Serios? Deci, să nu mai ironizez îndrăgosteala, deși te cam blegește, s-o recunoaștem. Cu tot arsenalul ei chicios... petale de trandafir, animăluțe de pluș, lumânărele... totul pentru o partidă de sex, care de obicei nici nu este atât de reușită încât să o ții minte.

Apropo, dragostea dacă nu e chicioasă, nu e dragoste... asta nu înseamnă că nu este și rizibilă, din păcate.

Să mă fac că nu mă deranjează că tot ce ai citit, în afară de prospecte, nu însumează mai mult de 100 de pagini, cu indulgență. Să mă fac că îmi place că de fiecare dată când vii la mine cu flori, de parcă te duci la cununie, sau cu vreun parfum, bijuterie, ruj care nu mi se potrivesc. Să te mint că relația cu tine mă face fericită, deși nu știu sincer ce înseamnă asta. Că am nevoie de tine, deși mă pot mulțumi și cu orice alt surogat.

Deci, să nu-ți mai observ lipsa de cultură, de clasă, de educație, să nu-ți remarc ipocrizia, minciunile, lingușelile, greșelile gramaticale sau matematice. Să vorbesc sincer, deschis cu tine, nu? Cum altfel să știi ce mă preocupă, în afară de tot ceea ce fac. Să mimez orgasmul în timp ce mă gândesc la altcineva, mai performant la acest capitol.

Da, cu siguranță dacă schimb toate acestea, lucrurile ar sta cu totul altfel.

Sau, știi ce? Cred că psiholoaga, era femeie, nimic surprinzător, se referea să te schimb pe tine... cu altul. Da, așa are sens.

Azi sunt fericită...

Nu am fost întotdeauna așa, și nu știu dacă o să fiu pentru prea mult timp. Probabil după 5 minute starea se va evapora de la sine.

Efemeritatea momentului este și ea relativă...

A fi fericit nu este o alegere, este un dat. Fericirea este scrisă în ADN-ul nostru. Câți oameni nu cunoaștem care sunt fericiți în ciuda a orice, ei rămân optimiști, pozitivi și plini de speranță chiar de lumea li se destramă în fața ochilor. Sau din contră, cei care sunt nefericiți deși, aparent, nu au nici un motiv întemeiat să fie astfel.

Revenirea din starea de nefericire, ieșirea din depresie, normalizarea se petrece precum o revenire la viață a unui pacient în comă profundă.

Ca și cum un atom amorțit, comatos precum sufletul tău, își scutură cu ultimele resurse de energie sinapsele și începe să resusciteze fărâmele de ce fuseseră altă dată senzații, stări, sentimente, gânduri, amintiri.

Odată trecut prin iadul depresiei, apoi prin purgatoriul ieșirii din depresie, ai fi tentat să crezi că următoarea oprire este raiul. Paradoxal, dar nu se întâmplă astfel nici pe departe.

După ce treci prin experiența morții la nivel psihologic, te-ai aștepta să înveți ceva, să fii mai înțelept măcar, să nu mai fii ușor impresionabil de ușurătatea ființelor și a vieții. Dar nu, nu se întâmplă așa. După ce tot procesul neuro-chimic se termină, nu rămâne nimic. Descoperi doar că nu e nimic de descoperit, că totul este identic și neschimbat, iar nefericirea ta nu are altă cauză decât tu însuți... și desigur tot restul că...ului cu care te confrunți.