miercuri, 15 iulie 2015

Bărbați...sau...și altceva?

Bărbații sunt doar un accesoriu. Știu, ar trebui să spun că sunt ființe umane complexe, cu sentimente, gânduri, trăiri, aspirații, sau măcar ființe inteligente capabile de iubire, conștiință și la o adică sunt oameni, cu suferințe, dureri, năzuințe etc, etc. Nu neg nimic din toate acestea, numai că nu avem nici o dovadă pentru ele, atâta tot.

A îi considera doar accesorii care se asortează la rochia ta de seară mi se pare mai adecvat, mai realist la o adică, și ei oricum se orientează în ceea ce privește femeile numai după felul cum ne „potrivim” în viața lor, de parcă suntem o piesă de mașină care trebuie să intre perfect în matriță pentru a se cupla la întregul mecanism și a-l pune în funcțiune.


A intra în viața unui bărbat seamănă cu a da un interviu la o companie și a încerca să-ți dai seama ce naiba se dorește de la tine, și cum naiba de își închipuie cineva cu atâta nonșalanță și naivitate că îi vei garanta fidelitatea ca și cum ar fi ceva natural.




Bărbații sunt excelenți pentru a te distra cu ei. Desigur nu doar pentru atât. Sunt excelenți și pentru a pregăti un mic dejun divin, pentru a bârfi cu ei, pentru a defila cu ei, pentru a-ți împlini câte o fantezie din când în când, și cam asta ar fi lista de așteptări.


Toate astea te pot face să pari neserioasă, căci desigur că ei sunt niște serioși care caută pe cineva cu care să întemeieze o familie. Nu vă amăgiți, dragelor! Ei caută o SOȚIE, adică cineva care să le facă o familie, iar ei doar să aibă unde se retrage frânți după o zi de osteneală, pribegie sau naiba știe de pe unde. Asta e tot! Nu au gânduri romanțioase sau mai știu eu cum, ei sunt strict pragmatici, știu precis doar ceea ce ei au nevoie și se simt frustrați dacă nu primesc întocmai ceea ce consideră că li se cuvine.


Pot fi considerată malițioasă, știu, șovină chiar, dar nu mă înșel. Ca femeie, îmi arog dreptul de a dispune de toată puterea și de toate avantajele de care dispun prin forța evoluției, și ar trebui să spun, câteodată mă surprinde câtă putere are de fapt femeie care e dotată cu două emisfere cerebrale la fel de simetrice și voluptoase precum sânii plini și rotunzi.


























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































Jocuri...de noroc

Dragostea este exact ca un joc de noroc. Cu tot amalgamul de stări extreme pe care un joc de noroc îl presupune.

Întâi începe timid, ca din curiozitate, fără vreun scop anume, doar pentru a încerca și asta măcar o dată. Apoi, pe măsură ce pierzi, constați că nu te poți opri pur și simplu precum orice om rațional și imparțial ar face, care nu s-ar autodistruge doar așa fără să aibă vreun motiv. Ca, mai apoi, pierderea să nu mai însemne nimic, căci în această fază deja se instalează dependența pentru jocul în sine, pentru emoție, pentru adrenalină, pentru ieșirea din banal.

Întrebarea care rămâne, ducând comparația până la capăt, e: cine anume iese în câștig? Am putea, rămânând la analogie, spune că singurii care câștigă sunt cei conștienți de pericolul jocului. Aceștia proliferează ideea dragostei sau a câștigului- ca și cum ar fi similare- în rândul neinițiaților, doar pentru că e rentabil... pentru ei, cei de pe margine.

E o practică des uzitată în natură, cel mai rentabil este să vânezi prada rănită, slăbită, vulnerabilă, care nu se poate apăra...

Să fie dragostea în definitiv, precum mulți au și constatat pe pielea lor, doar o strategie de eliminare?

Totuși, cel mai trist lucru este faptul că dincolo de tot amalgamul de trăiri extreme și senzațiile de nou și incitant, totul devine extrem de previzibil în final. Rezultatul final nu se schimbă niciodată.

La o adică, însăși viața nu este altceva decât un joc de noroc...

Și, în ambele cazuri, atât în dragoste cât și în viață, nu ai cum să câștigi pe termen lung...