Dragostea este exact ca un joc de noroc. Cu tot amalgamul de stări extreme pe care un joc de noroc îl presupune.
Întâi începe timid, ca din curiozitate, fără vreun scop anume, doar pentru a încerca și asta măcar o dată. Apoi, pe măsură ce pierzi, constați că nu te poți opri pur și simplu precum orice om rațional și imparțial ar face, care nu s-ar autodistruge doar așa fără să aibă vreun motiv. Ca, mai apoi, pierderea să nu mai însemne nimic, căci în această fază deja se instalează dependența pentru jocul în sine, pentru emoție, pentru adrenalină, pentru ieșirea din banal.
Întrebarea care rămâne, ducând comparația până la capăt, e: cine anume iese în câștig? Am putea, rămânând la analogie, spune că singurii care câștigă sunt cei conștienți de pericolul jocului. Aceștia proliferează ideea dragostei sau a câștigului- ca și cum ar fi similare- în rândul neinițiaților, doar pentru că e rentabil... pentru ei, cei de pe margine.
E o practică des uzitată în natură, cel mai rentabil este să vânezi prada rănită, slăbită, vulnerabilă, care nu se poate apăra...
Să fie dragostea în definitiv, precum mulți au și constatat pe pielea lor, doar o strategie de eliminare?
Totuși, cel mai trist lucru este faptul că dincolo de tot amalgamul de trăiri extreme și senzațiile de nou și incitant, totul devine extrem de previzibil în final. Rezultatul final nu se schimbă niciodată.
La o adică, însăși viața nu este altceva decât un joc de noroc...
Și, în ambele cazuri, atât în dragoste cât și în viață, nu ai cum să câștigi pe termen lung...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu